OnePlus Nord 5G, lansat oficial: ar putea fi cel mai bun telefon, la banii ăștia
Cei de la OnePlus au făcut o treabă foarte bună în a lansa terminale midrange cu specificații impresionante. Continuă acest trend cu noul OnePlus Nord 5G. Acesta este cel mai nou smartphone al companiei și vine cu multe particularități atractive la un preț decent.
OnePlus Nord incorporează câteva specificații tehnice importante de la OnePlus 8, dar face acest gest la un preț semnificativ mai mic. Dintr-un punct de vedere, vrea să adreseze problema costurilor explozive la telefoane din ultimii ani prin lansarea unui aparat mainstream. Ca referință, se luptă de la egal la egal cu noul iPhone SE. Ambele au un preț de achiziție de 400 de euro.
OnePlus Nord este construit în jurul unui procesor Snapdragon 765G, singurul detaliu care trădează faptul că nu vorbim de un terminal de top, chiar dacă nu se reflectă într-un compromis semnificativ de performanță. Dotat cu conectivitate 5G și 4G, telefonul va beneficia de suport tehnic pe parcursul a trei ani de zile, prin intermediul unor actualizări de securitate. Pentru doi dintre acei tren ani, gadgetul se va bucura de noi versiuni de Android.
Noul smartphone este construit în jurul unui panou AMOLED de 6,44 inci cu o rezoluție de 1080 x 2400 pixeli cu un raport de aspect de 20:9 și o rată de reîmprospătare de 90Hz. Vine preinstalat cu Android 10, iar panoul este protejat cu un strat de Gorilla Glass 5. Nu suportă HDR. Autentificarea se realizează printr-un senzor de amprentă ascuns în ecran, în timp ce deblocarea facială reprezintă de asemenea o opțiune.
Partea de captură este asigurată de o combinație elaborată de senzori. Pe partea din față, ai doi senzori, unul de 32 de megapixeli cu 0,8 microni per pixel și unul de 8 megapixeli ultrawide cu o lentilă ultrawide de 105 grade. Pe spate, ascunde un senzor de 48 de megapixeli cu F/1.75, OIS și EIS, același IMX586 pe care îl găsești în OnePlus 8. Nu există o cameră dedicată de zoom, dar poate filma Full HD la 240 de cadre pe secundă. A doua cameră principală este ultrawide, cu un câmp vizual de 119 grade și 8 megapixeli. Ultimul senzor are 5 megapixeli.
Partea de autonomie este asigurată de un acumulator de 4115 mAh care se încarcă prin USB-C până la 70% în 30 de minute. Nu are o mufă de căști. Telefonul nu rezistă la apă sau la trânte sub nicio formă, dar pare să facă față transpirației sau câtorva picături de ploaie. În funcție de preferința personală, îl poți achiziționa într-una dintre culorile de mai sus, Blue Marble și Matte Gray Ony.